Funcționarul

Motanul tigrat sări greoi în pat. Devenise prea mare, nu mai putea să se furișeze în pat, așa cum o făcea când era mai mic. Acum, în fiecare dimineață, își trezea stăpânul. Mereu, cu minute bune înainte de alarma de la ora 7.

– La naiba, mâță proastă, dă-te jos! mormăi, c-o voce răgușită, în timp încerca, cu picioarele, să împingă pisica jos din pat. Aceasta, amuzată de mișcarea de sub pătură, se pregătea să atace o pradă imaginară. Continue reading

Pe jumătate

***

– Sfârșit? Cum să fie ăsta sfârșitul? Nu ți-a povestit a doua parte a visului? începu fratele mai mic, ferindu-și ochii verzi de privirea celui mijlociu.

– Există o continuare? bâgui mijlociul. Nu, s-a oprit aici. Deși, dacă stau bine să mă gândesc, a înghițit în sec înainte să se oprească din poveste. Da. Îi venea din ce în ce mai clar în minte chipul aproape răvășit al celui mai mare, din dimineața trecută. Inițial, crezuse că e vorba de o altă noapte cu puține ore de somn. Continue reading

Alex și filmele din capul lui

Alex e un tip nebun, sărit de pe fix de-a binelea (ultima dată când ne-am întâlnit mi-a zis că sunt pițipoancă, apoi ne-a recitat Mistrețul cu colți de argint, apoi s-a cățărat într-un copac, asta după ce vreo cinci ore – exagerez de dragul artei – ne-a plimbat pe munte prin zăpadă), cred că tocmai de asta îmi și plac ideile lui. E al naibii de pasionat și mereu face câte ceva. Când îmi apare el pe news feed mă aștept mereu să fie ceva interesant. Ba e în expediție la munte, ba în Africa, ba mă întâlnesc cu el pe străzile Clujului alergând cu o cameră după el.

Continue reading

Jurnal de călătorie

Croația are peste 1000 de insule. Își propusese să le viziteze pe toate, pe rând. În vara aceasta a mai tăiat încă cinci de pe listă. Până acum, fusese în 54 dintre ele. „Sunt pe drumul cel bun”, își spuse amuzat în gând, însă visarea-i fu întreruptă de ușa de la intrare, deschisă apăsat și-apoi trântită intenționat. Lângă el, pe canapeua verde, și-a făcut loc imediat un câine bucuros, dar obosit după plimbarea de seară. Rămasă să închidă ușa, femeia care-l plimbase a intrat în living, fără să spună un cuvânt. Nici nu mai era loc de cuvinte. Privirea întunecată și sticloasă pe care i-o aruncase bărbatului așezat pe canapea era suficientă. Continue reading

Maestrul

 

Am început să observ schimbarea acum două luni. Petrece mai mult timp în atelier, caută culori, texturi, forme. Când nu-i iese ceva, se enervează, dar nu poate distruge pânza. Așa, imperfectă cum i se pare că e, se uită la ea cu un soi de adorație. Într-o zi, am fost martorul aceleiași priviri, dar, de această dată am văzut înspre cine era îndreptată. Atunci, s-au așezat toate piesele la loc. Continue reading

Serate cu Eliade

L-am zărit de cum am intrat. Cum aș putea să nu o fac? Nu îmi sunt străine seratele, așadar știam că nu puteam să ajung la el fără să vorbesc nimicuri cu mințile obosite de atâta zgomot. Trecuseră mai bine de două ore până când am ajuns să îl salut. E scriitor, condamnat și apreciat, cu o minte pe care sunt geloasă și o poftă de cunoaștere pe care o invidiez. Continue reading

Oana sau dorul de întreg

Pentru cunoscători, Oana, în anul I de facultate, stătea în primele bănci din sala III/2. Am văzut-o, așa silitoare și cu ochelari cum e ea, și mi-am zis că… sigur cu ea în echipă voi lua 10 la orice proiect. S-a întâmplat totuși ceva neașteptat. Nu știu exact când și cum ne-am împrietenit. Nu știu de ce! Pur și simplu m-am trezit într-o zi că a devenit parte din mine. Că drumurile ni s-au încrucișat și de atunci înfruntăm orice, cu putere înzecită. Că am nevoie de ea, ca să nu uit cine sunt eu. Continue reading