Altfel de basme

Îmbrăcată în Albă Ca Zăpada, am fost atenționată de un băiețel de cinci ani cu o sabie din balon în mână, cocoțat pe un căluț alb, că el e prințul meu. Să vă spun drept, m-a tristo-înduioșat scena, l-am luat în brațe și ne-am pus să construim castelul prințesei cu turnuri mari și animale la intrare care să îl apere. Continue reading

Uman până la … dezumanizare

Am avut mereu un respect aparte pentru oamenii puternici. Pentru cei ce nu se plâng fără motiv, pentru cei ce aleg să țină capul sus și să lupte, în loc să își plângă de milă. Nu știu dacă era doar o fațadă și ei, de fapt, se prăbușeau când erau singuri și nu mai aveau putere să se ridice, oricum ar fi fost, nu pot decât să îi admir. E ușor să spui nu mai pot, să parazitezi în conștiința oamenilor ca să faci să îți fie bine, dar să parazitezi în propria-ți conștiință ca să aduni putere e ceva ce doar puțini reușesc.

Continue reading

Es muss sein!

Insuportabila ușurătate a ființei de Milan Kundera nu e o carte pe care o poți uita ușor. Nu o poți lăsa pe noptieră zile întregi fără să o deschizi. În momentul în care începi să o citești e greu să vrei să nu mai înveți din ea. Nu e o poveste de dragoste, nici măcar nu e despre dragoste, e pur și simplu despre oameni care se întâmplă să se mai și iubească. Aleg să nu vorbesc despre asta, Tomas – Tereza, Tomas – Sabina, Sabina – Franz sunt un fel de cupluri despre care nu poți să vorbești, poți doar să îl lași pe Kundera să ți prezinte. Am ales, în schimb, să vorbesc despre Es muss sein!-ul acesta, despre această necesitate și despre alegeri, despre decizii și momente.

Continue reading

Al cincilea copil

Doris Lessing a primit în 2007 premiul Nobel pentru literatură pentru această carte, Al cincilea copil, și nu e de mirare. Nu e ușor de citit, e adevărat, sau, mai bine spus, nu e ușor de înțeles. După ce am terminat-o nu știam ce să simt. Am citit această carte acum câțiva ani și de curând am reluat-o. Atunci mi s-a părut bruscă și neterminată. Acum nu pot să spun că reacția mea de final a fost mai diferită. Modul în care te prinde și te intrigă această carte e fantastic.

Continue reading

Despre distanțe

Îmi plac îmbrățisările. Îmi place să-i iau în brațe pe oamenii dragi și cel mai dor îmi e de îmbrățisările bunicului meu. Mi se pare că dovada supremă de afecțiune e tocmai aceasta. Să fii capabil să îi arăți unui împrumuți unui om căldura ta. Constat, cu mâhnire, că oamenii se feresc să se atingă. Nu doar fizic, dar uneori ai putea să strigi la cineva, din tot adâncul sufletului tău și să nu te audă. De frică să nu ne spargem în bucăți limitatele lumi interioare, ne ferim că de o molimă, de atingerea altora. De aici, marea nefericire. Vorbim fără să fim auziți și trimitem în lume cuvinte fără stăpân. Și acesta ne este păcatul cel mai mare. Față de cuvintele din noi avem cea mai mare responsabilitate. Tocmai de ele uităm de neiertat de multe ori.

Continue reading