Cu sufletul în valize

Am scris mult despre oameni, vorbesc mult despre oameni, o să o mai fac și cu alte ocazii. E lesne de înțeles de ce. Cunosc minți minunate, ochi sclipind, suflete pline, și atunci cine mă poate codamna că vreau să îi țin în minte și pe hârtie o eternitate?

E deja a treia zi. Ar fi trebuit deja să mă reobișnuiesc cu realul meu de zi cu zi. Să pun amintirile în sertare și să mă pregătesc pentru ce mai urmează. Și o fac, dar nu cu toată ființa mea.

În toate îmbrațisările împărtășite mi-a rămas sufletul la ei, la oamenii cărora le-am făcut loc în gând fără să o ceară, fără să o știu pe moment. Mi l-au împachetat în valizele lor și l-au dus unde i-a purtat drumul.

Ne-am cunoscut la TIFF, acolo unde oamenii-s frumoși, dar ei au fost aparte. Bianca care ne era dragă că îi plăceau afișele mai puțin…plăcute. Diana care avea mereu o vorbă la ea, un zâmbet, o privire caldă. Irina ne făcea să chicotim când spunea lucrurilor pe nume. Natali căreia îi place să privească, să asculte și să cunoască. Și Tavi, care avea grijă de noi, și noi de el.

Ne-am cunoscut la TIFF, dar asta nu este despre festival, ci despre cum m-a schimbat ca om, și despre cum a reușit să mă facă să îmi fie grozav de dor de oameni.

Ne-am cunoscut la TIFF, TIFF-ul s-a terminat, dar încă îi puteți găsi pe ei în vorbele și gândul meu.

Pe un curând care sper să nu întârzie;

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *