Altfel de basme

Îmbrăcată în Albă Ca Zăpada, am fost atenționată de un băiețel de cinci ani cu o sabie din balon în mână, cocoțat pe un căluț alb, că el e prințul meu. Să vă spun drept, m-a tristo-înduioșat scena, l-am luat în brațe și ne-am pus să construim castelul prințesei cu turnuri mari și animale la intrare care să îl apere. Continue reading

work without a title

‘It’s been a long time, you’re late.’
‘You shouldn’t have. Centuries demand to be lived, you failed to do that.’
‘That’s why I’m still alive, I still have a life to live. She’s gone; you’re here so I guess she is gone.’
‘She is. She was never not gone. But you are a cruel teacher, you wanted me to learn that by myself.’
‘You asked for advice not for a solution. You should choose carefully your words.’ Continue reading

Unde nu cunoaștem uitare

…siguranța venea din mâinile lui. Odată cu atingerea lui, odată ce pălmile lui le cuprindeau pe ale mele mă pierdeam, mă pierdeam în el și, absurd, nu simțeam teamă. Mâna lui se plimba ușor pe obrazul meu, în timp ce cealaltă voia să învețe istoria pălmii mele stângi. A zâmbit – mereu o face, când se uită în ochii mei. Căprui cu nuanțe de foc, nu observasem asta până acum, până și ochii îi ard. Ce puritate absurdă! Și-a apropiat obrazul de obrazul meu și buzele își căutau locul, nu era vremea lor, dar niciunul nu s-a opus.
Aparții brațelor mele; nu ar trebui să îți cunoască lipsa vreodată, doar dacă ar exista dreptate și pe pământ.. ”
Nu l-am contrazis, nu am avut putere, dreptatea era, din nou, de partea lui. Am rămas așa îmbrățișați veacuri, sau cel puțin asta îmi simțea sufletul care era copleșit cu iubirea neîmplinită a tuturor poeților.
Continue reading

Playing catch with words

You see, I write, it’s what I do to remember you, to forget you. Or at least that’s what I did… I threw all my words at you. I threw them in your face, I put them at your feet. It wasn’t that you had a problem with them, no, you taught me the beauty of words and why I should be amazed and scared by their power, but I still threw them all towards you, hoping… hoping you will play catch with words. But you didn’t, you kept them all. You left me with no words. You gave me…

Continue reading

Uman până la … dezumanizare

Am avut mereu un respect aparte pentru oamenii puternici. Pentru cei ce nu se plâng fără motiv, pentru cei ce aleg să țină capul sus și să lupte, în loc să își plângă de milă. Nu știu dacă era doar o fațadă și ei, de fapt, se prăbușeau când erau singuri și nu mai aveau putere să se ridice, oricum ar fi fost, nu pot decât să îi admir. E ușor să spui nu mai pot, să parazitezi în conștiința oamenilor ca să faci să îți fie bine, dar să parazitezi în propria-ți conștiință ca să aduni putere e ceva ce doar puțini reușesc.

Continue reading

Tu câte momente ai?

Și tu, tu câți ani ai?

Dacă ați ști doar cât de mult îmi displace această întrebare. Și înainte să vă gândiți că am o vârstă pe care doresc să o țin ascunsă vă spun că nu, am doar 23 de ani. Așadar îmi displace întrebarea din alte motive. Din cauză că e vulgară, superficială și rece. De ce nu vine nimeni să mă întrebe Și tu, tu câte momente ai?. Acestea contează, momentele.

Continue reading